Deşi mulţi copii probabil ştiu că Naruto este un serial cu multe episoade despre copii-ninja, ei poate că nu ştiu că aceste filme au început cu o revistă foarte populară în Japonia de benzi desenate.
Iar ceea ce vedem în copilărie ni se întipăreşte foarte bine în minte şi chiar dacă atunci când mai creştem putem spune că au fost nişte copilării, rămâne acea aromă nedefinită, specială, nostalgică. Îmi amintesc cum şi eu răsfoiam benzi animate franceze cu Pif. Şi un motan insomniac vine la el să-i ceară sfaturi ce poate să facă. Şi Pif îi spune să numere oiţe, să le lase să treacă prin poarta stânei şi să le numere. Motanul aproape aţipit ajunsese deja la 998, 999, când…în loc de oiţă, apare un berbecel şi…îl loveşte cu coarnele şi motanul se trezeşte.
Între anii 1980-1999 China a fost pur şi simplu străbătută de un val de entuziasm pentru qigong şi poate fi numită, pe bună dreptate, începutul erei qigong-ului. În această perioadă foarte scurtă, dar specială, majoritatea chinezilor au aflat ce este qigong-ul şi milioane de chinezi l-au şi practicat. Oameni din toate categoriile sociale: ţărani, muncitori, intelectuali, oameni simpli sau înalţi demnitari guvernamentali, femei şi bărbaţi, bătrâni şi tineri au cunoscut această nouă ştiinţă a vieţii, nouă pentru ei, transmisă cu grijă de la maestru la discipol în temple timp de mii de ani.
O cauză exterioară a fost proiectarea filmului Templul Shaolin în 1982 în toate cinema-urile chinezeşti. Toţi doreau să-l vadă, era o modă la fel ca cea mai recentă cu filmul Avatar sau mai veche cu Titanicul. În scurt timp templul Shaolin, un templu budist, a devenit celebru şi admirat de toate lumea. Vârstnicii au început să-şi reamintească legendele şi poveştile despre oameni care practicaseră artele marţiale, iar cei tineri îi ascultau şi erau în dubiu dacă să-i creadă sau nu. În acest fel, chinezii aflau de Bodhidarma sau Da Mo, şi de anumite tehnici aduse de el din India.
Multe persoane au devenit pelerini, au început să viziteze şi să studieze la templul Shaolin, iar unele au dorit chiar şi să se călugărească. În şcoli, tinerii şi copiii imitau diferite figuri învăţate din filmele de arte marţiale sau de gongfu (cu înţelesul de măiestrie) cu strigăte şi ţipete specifice. Şi la noi au fost foarte populare filmele cu Bruce Lee, Jackie Chan şi alţii.
Totuşi, budismul deşi era considerat o religie naţională, a fost importat din India. În schimb, taoismul era considerat mai aproape de inima poporului, fiind o creaţie chinezească proprie, indigenă. Ca o contrapondere la gongfu-ul Shaolin a apărut wugong (wu – marţial, gong – îndemânare) Wudang, muntele Wudang fiind un loc sacru al taoismului. Mişcările sunt încete şi delicate precum curgerea apei, dar loviturile sunt mai puternice şi mai apte să inspire veneraţia. Taiji sau Taichi este cel mai cunoscut reprezentant al wugong-ului taoist. Acesta întăreşte sănătatea, dar poate fi folosit şi în luptă.
Dar înainte de filme, sau odată cu ele, au fost introduse în China din Hong Kong, Taiwan şi Japonia, nuvelele şi benzile desenate despre supereroi şi supermen. Cum îi faci pe copii să citească? Oferindu-le cărţi care să-i pasioneze, care să le ofere o intrigă şi personaje cu care doresc să se identifice. Aceste nuvele xiaoshuo ( shuo – povestire, xiao – mică) despre cavaleri rătăcitori wuxia (wu-marţial, xia – cavaler), un fel de haiduci de-ai noştri, care făceau dreptate au aprins imaginaţia tinerilor. Oricine avea o îndemânare în artele marţiale putea deveni un erou cu capacităţi speciale care impunea justiţia.
Aceasta s-a întâmplat pentru că exista un gol mare în educaţie. Vârstnicii nu mai erau respectaţi şi nici concepţiile lor tradiţionale. Tinerii căutau ceva nou, neperimat, ceva care să le ofere o direcţie spre care să aspire. Acest gol avea să fie umplut de aceste nuvele wuxia străine. Aceste nuvele wuxia erau împrumutate de la unul la celălalt, erau copiate noaptea înainte de culcare. După primul volum urmau altele şi copiii învăţau să citească şi absorbeau ca un burete noţiuni noi despre manevrarea qi-ului. Aceste nuvele au stimulat extraordinar imaginaţia şi au creat o deschidere pentru acceptarea existenţei capacităţilor speciale şi a altor lumi, a spiritelor. Pentru unii, personajele erau atracţia principală deoarece aveau atât de multe calităţi dorite. Dar alţii au fost atraşi de acele tehnici misterioase, de îndemânarea marţială wugong. Wugong-ul era folosit de versiunea chineză a supermen-ului, cavalerul wuxia, pentru a restabili ordinea şi dreptatea. Iar cum wugong era arma principală, cei care credeau că aşa ceva există, au fost inspiraţi să-l caute în lumea reală, să înveţe să-l practice, consumând o grămadă de timp şi energie pentru asta.
Dar ne poate învăţa ceva Naruto, un serial în care ninja se luptă în fiecare episod şi există foarte multă violenţă şi scene de arte marţiale în aceste desene animate?
Naruto, un copil foarte neastâmpărat, pus pe şotii şi încălcarea tuturor regulilor comunităţii. Un copil care crează numai probleme, un rebel, un încurcă-lume, un copil care nu poate fi controlat, nici îndrumat, nici educat.
Cum poate fi educat un asemenea copil? Care este cauza pentru care este aşa?
Dacă ar fi el copilul nostru ce ne-am face cu el?
El trăieşte într-o mică comunitate, Konoha, satul Frunză, condus de cel mai puternic şi înţelept ninja local, un Hokage. Dealul din spate este sculpat cu potretele celor patru Hokage precedenţi care şi-au dat viaţa pentru comunitate. Seamănă cu dealul sculptat ce îi conţine pe preşedinţii americani.
Naruto s-a găsit să le picteze feţele şi aceştia arată acum ca nişte rokeri şi punkişti. Evident că asta a făcut-o în timpul orelor de clasă. Pentru că nu este prea interesat de ceea ce se întâmplă la oră, pentru că deja şi-a picat două examinări. Deşi nu este vorba de o şcoală obişnuită cu lecţii obişnuite. Ci în stilul lui Harry Potter, unde acesta se ducea la o şcoală de magie, aici avem versiunea orientală, o şcoală de ninja care te învaţă să controlezi qi-ul. Prima probă la şcoală este un jutsu de transformare. Dacă credem că oamenii sunt atât de diferiţi, atunci această probă ne arată că este o aparenţă. Putem lua orice aparenţă, să semănăm cu profesorul sau cu…altcineva, cum face Naruto.
Naruto este pus să cureţe feţele pictate, dar Iruka, profesorul său, doreşte să afle motivul care l-a determinat să facă asta. De ce copiii şi tinerii de la noi fac lucruri atât de nebuneşti, de absurde, de iraţionale? Vor să iasă în evidenţă, să atragă atenţia, să fie remarcaţi, să facă ceva deosebit? Dar de ce? Naruto este orfan, nu a cunoscut niciodată dragostea părintească. Nu a ştiut cum să iubească, nu ştie să respecte o autoritate. Câţi copii de la noi, deşi au părinţi, de fapt aceştia nu sunt prezenţi. Unii sunt plecaţi în străinătate să lucreze, alţii deşi sunt în ţară nu vin decât seara târziu acasă. Fiind lăsaţi la voia întâmplării nu ştiu cum să se comporte, pe cine şi ce să respecte, nu au un sistem de valori clar şi nu deosebesc ce e bine şi ce e rău.
Un profesor adevărat îţi câştigă inima şi respectul. Iruka putea să-l treacă pe Naruto la examenul de absolvire. Toţii colegii săi reuşesc să se cloneze în alte trei clone (în qigong se cheamă corpuri yin, pentru că nu au o realitate materială, sunt ca nişte fantome, în film sunt ca nişte baloane de săpun care se sparg la atingere), doar Naruto realizează o singură clonă debilă, inutilă. Iruka, din milă pentru situaţia sa de orfan, putea să-l treacă. Dar n-o face, pentru că are încredere că poate mai mult. Îl respectă ca elev. Deşi este o experienţă dureroasă să nu fie trecut, Naruto creşte în interior. Se clădeşte un sistem de valori, se pune fundaţia. Tehnicile sunt o problemă secundară. Dacă moralitatea are de suferit, Naruto poate deveni un pericol public, dacă este foarte îndemânatic tehnic şi nu ştie ce e bine.
Naruto este urât de toată lumea, dar nu ştie de ce. Noi în ce general suntem plăcuţi de anumite persoane, dar altele nu ne plac şi nu ştim de ce. Naruto descoperă că în interiorul său este o forţă a naturii, o vulpe cu nouă cozi, o sursă de energie aproape inepuizabilă, dar necontrolabilă. Ar trebui să ne gândim că acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Nu suntem plăcuţi pentru că nu ne-am rafinat acea energie brută, distructivă dacă nu este controlată. Oamenii simt că le putem face rău şi le este teamă. Ne putem face rău şi nouă înşine, pentru că nu ştim consecinţele acţiunilor noastre. Controlul acestei energii ne poate schimba şi ne poate schimba în bine relaţiile cu cei din jur. Naruto doreşte să fie acceptat şi respectat de cei din comunitate. Controlul energiei presupune şi schimbarea din interior a persoanei şi are ca efect în cele din urmă schimbarea relaţiei cu ceilalţi.
Naruto nu este singurul care doreşte să devină Hokage, deşi nu ştie ce presupune asta, el vede doar că toţi îl respectă pe acest ninja în vârstă. Konohamaru doreşte acelaşi lucru, el este nepotul Hokage-ului, un copil răsfăţat, obişnuit ca toţi să-i facă pe plac. Nepotismul este în floare chiar şi în acest mic sătuc. Un microunivers social, un pământ în miniatură. Konohamaru este pus la punct de Naruto şi această lecţie morală este mai valoroasă decât orice tehnică de ninjutsu pe care o poate învăţa de la profesorul său, care-l priveşte, ca toţi ceilalţi, pe Naruto de sus. Konohamaru îl acceptă pe Naruto ca profesorul său pentru că este primul care îl vede aşa cum este şi nu ca nepotul Hokage-ului. Este o suferinţă să fii nepotul cuiva şi Naruto îl vindecă şi îi arată calea cea bună.
Un ninjutsu sau o tehnică, ni se explică, se obţine prin unirea energiei corporale cu cea spirituală şi intrarea într-o postură. Aceasta înseamnă manipularea qi-ului. Dar în afară de poziţie, respiraţie, gândire şi traseul energetic mai avem scopul. Scopul este foarte important. Să nu înveţi o tehnică doar pentru tine, ci pentru beneficiul celorlalţi, a comunităţii. Cultivarea caracterului este esenţială în punerea fundaţiei. Chiar şi pentru un copil atât de mic ca şi Konohamaru. Naruto îi arată că nu există o cale regală sau o scurtătură, ci doar calea perseverenţei şi curajului de a creşte, pas cu pas. Treptat renunţăm să ieşim în evidenţă cu orice preţ, doar ca să fim remarcaţi de alţii, şi facem ceea ce trebuie făcut, în linişte şi fără a ne aştepta la recompense. Doar pentru că ne simţim bine să facem lucrurile ca lumea.
Naruto face greşeli, se corectează, continuă, este el însuşi, este veritabil, nu este nicio clipă fals, nu încearcă să fie altcineva. Este natural. Datorită lui Iruka şi a celorlalţi ca el a găsit o cale a inimii şi continuă pe ea şi creşte. Este un ninja-surpriză, găseşte soluţii inedite de a ieşi din impas, este un izvor de bună-dispoziţie pentru cei care privesc. Îi pune pe toţi în impas şi în încurcătură şi îi face să-şi regândească concepţiile.